90 de ani – La mulţi ani România!

La mulţi ani fraţi şi surori ai neamului nostru Românesc! Acum 90 de ani străbunicii noştrii realizau visul de mii de ani al tuturor Românilor, Marea Unire, în urma unui război care părea la un moment dat pierdut, făurind astfel România Mare!

Mulţi ostaşi s-au sacrificat pentru acest vis, pentru neamul lor, familiile lor, credinţa lor, pentru ca noi să putem trăi astăzi mândrii, să vorbim limba înaintaşilor noştrii şi să nu ne fie ruşine să ne numim ROMÂNI!

De multe veacuri am fost cotropiţi de alte popoare vrăjmaşe care au încercat să ne schimbe datinile, limba şi fiinţa noastră a tuturor. Vrăjmaşi puternici, cu mult numeroşi nouă, şi cu toate acestea, cu toate eforturile duşmanilor noştrii, noi Românii nu am cedat, suntem încă aici şi încă stăruim pe pământurile noastre strămoşeşti.

În memoria tuturor celor ce au luptat pentru acest neam, în memoria celor care au rezistat în vremurile cele mai grele fără a ceda, în memoria celor care au învins, în memoria celor care au făcut numele de “Român” cunoscut pretutindeni ca un simbol al mândriei, în memoria celor curajoşi, în memoria celor demni şi nobili, cât şi în cinstea celor cărora nu le este ruşine să zică “Da! Sunt Român şi sunt mândru!”, ridic un pahar de ţuică şi îl închin către amintirea şi fericirea tuturor adevăraţilor Români, morţi sau vii, de pretutindeni.

Sănătate, înfrăţire şi putere fraţi şi surori! Trăiască România Mare!

 

Patriotismul american în zilele noastre

Săptămâna aceasta am avut plăcuta ocazie de a lua parte la conferinţa unui profesor universitar american, specialist în ştiinţe politice, care a avut loc la o anume universitate din Bucureşti. Personal consider că numele nu au importanţă şi prefer să nu le menţionez pentru a evita părerile preconcepute.

Aşadar după cum ziceam conferinţa a avut ca subiect principal situaţia politică, socială, economică şi militară din Statele Unite ale Americii începând cu momentul 11 septembrie 2001. Prelegerea domnului profesor a fost după părerea mea destul de pertinentă, atingând anumite puncte care în general nu prea sunt menţionate de analiştii politici, prezentând şi analizând probleme precum recenta criză economică, războiul “contra terorismului”, războiul “preventiv”, curentul neo-conservator, cât şi altele, atât din perspectiva unui specialist cât şi din perspectiva unui cetăţean american liber cugetător care pune la îndoială corectitudinea măsurilor luate de administraţia Bush.

Ceea ce m-a bucurat a fost faptul că în comparaţie cu alţi americani, profesorul menţionat a fost întradevăr obiectiv, neavând o poziţie total pro-americană (precum republicanii) dar în acelaşi timp neavând o atitudine anti-americană cum observ mai nou că e la modă (vezi exemple precum Michael Moore), exprimându-şi părerile în general fără rezerve şi punând la îndoială argumentele neo-conservatorilor în ceea ce priveşte necesitatea aşa zisul război contra terorismului şi măsurile care au fost luate pentru “apărarea cetăţenilor americani şi a patriei”.

El menţiona că odată cu atacurile de la 11 septembrie în S.U.A. a avut loc o renaştere a patriotismului în rândul populaţiei americane, alimentat de administraţia republicană în frunte cu Bush şi Dick Cheney. Aş dori să ne oprim puţin asupra acestui subiect.

Deşi au trecut deja 7 ani îmi amintesc bine evenimentele de după nefastul moment 11 septembrie, ţin minte că timp de aproape o lună de zile, dacă nu chiar mai mult, s-a făcut tam-tam aproape 24 de ore în continuu pe CNN şi Euronews cu privire la atacurile teroriştilor. America a intrat în doliu iar populaţia americană a început să revină la sentimentele patriotice care multă vreme i-au stat la bază.

Când administraţia Bush a început să menţioneze numele lui Bin Laden şi al reţelei Al-Qaeda nu mare mi-a fost mirarea când mulţi americani strigau “Război! Război!” pe fondul unei tragedii naţionale. Momentul acesta a fost bine speculat de către liderii yankei care în sfârşit găsiseră un pretext ca să atace orientul mijlociu.

O chestie interesantă pe care domnul profesor a adus-o la cunoştinţa tuturor a fost reacţia unui congresmen care i-a spus unui coleg “E perfect, în sfârşit avem ocazia de a ataca Irakul“. În mod evident acest fapt denotă adevăratele intenţii ale conducerii americane, puse în practică de vreo câţiva ani încoace şi tot din spusele profesorului amintit se pare că existau planuri în ceea ce priveşte Irakul chiar dinainte de atacurile de la WTC, planuri susţinute de către Israel, principalul “aliat” al S.U.A. din orientul mijlociu. Sincer să fiu îmi pare rău că problema implicării Israelului a fost minimalizată ca importanţă însă mi s-a părut de bun augur şi menţionarea acestui fapt care în general iscă controverse aprinse, dar cred că nu mai este un mister de multă vreme în ceea ce priveşte anumite grupuri de presiune precum AIPAC (American Israel Public Affairs Committee) .

Oricum, la nivel social s-a observat o îngrijorare majoră a cetăţenilor care până atunci credeau că America este de neatins, fapt care a dat apă la moară discursurilor patriotarde ale unor demagogi cu interese ascunse. Efectele acestor discursuri nu au întârziat să apară: Americani arborând steaguri în faţa casei, cursuri şi ore de istorie care ridicau în slăvi istoria măreaţă a pământului celor liberi şi căminul celor curajoşi, acuze de anti-americanism, intoleranţă faţă de cei care păreau să nu se alieze intereselor americane, susţinerea fără echivoc a unor idei precum aberantul război preventiv şi aşa mai departe.

Ba chiar îmi amintesc că atunci când Franţa nu a fost de acord cu intenţiile guvernului S.U.A. de a ataca Afganistanul şi Irakul, yankeii, în “pur spirit patriotic”, au vărsat la canal laptele şi vinul francez, au cerut boicotarea produselor trădătorilor francezi şi nicăieri nu mai erau serviţi “french fries”, ci “liberty fries”, în opinia mea acestea fiind dovada unui patetism patriotard care i-ar face pe “founding fathers” să se răsucească în morminte.

Dar ce se poate observa în toate aceste cazuri? Există vreun element comun? Eu zic că da, mai priviţi odată imaginea de la începutul articolului şi veţi înţelege.

Folosindu-se de noţiunea de “patriotism” liderii americani au reuşit să inducă în opinia publică ideea că oricine nu este de partea S.U.A. este un potenţial pericol, etichetând orice îndoială cu privirea la legitimitatea războiului “contra terorismului” şi în general a afacerilor americane drept anti-americanism şi, în cazul propriilor cetăţeni, trădare. Defapt, s-a mers atât de departe încât patriotismul american să fie asociat şi să se identifice cu doctrina neo-conservatoare, şi naiba să te pună să o pui la îndoială că şti ce urmează şi la ce să te aştepţi.

Stau şi mă întreb cum naiba se poate ca lumea să fi căzut în această plasă? Cât de dobitoc să fii să nu vezi, chiar şi după atacarea Irakului, că America nu este ameninţată de inamicii exteriori, ci de cei dinăuntrul său?

Nu sunt eu mare apărător al lumii islamice, sunt chiar foarte critic în privinţa ei, dar îmi spuneţi mie că Irakul reprezenta pentru America un pericol atât de mare încât a fost nevoie să intre şi să-l distrugă pe Saddam pentru a se simţi în siguranţă? Hai că o gogoaşă mai mare ca asta nici nu puteam să aud. Ba mai mult, în ţara “liberei exprimări” şi a “toleranţei” s-a ajuns la concluzia că orice este de natură musulmană trebuie stârpit, că este forţa care ameninţă temelia americană … cum s-a spus de altfel şi de Japonia, şi de Germania, şi de Uniunea Sovietică în trecut, numai că atunci era vorba de adevărate forţe mondiale. Aşadar orientul mijlociu a devenit un cuib de terorişti pe care America trebuie să-l democratizeze cu forţa, încordându-şi muşchii de super-putere mondială şi prin propriul patriotism să salveze lumea de ameninţarea teroristă.

Nu vi se pare că aceste acţiuni şi măsuri se aliniază perfect cu interesele locale ale Israelului? Mie cam aşa mi se pare, mai ales că poporul american este minţit de ani de zile în privinţa situaţiei palestinienilor şi oferă susţinere necondiţionată statului zionist Israel. Ei bine dragă, astăzi palestinienii, irakienii, afganii şi mai nou iranienii sunt cancerul care devorează temelia lumii civilizate. Nu că ar fi musulmanii nişte îngeraşi de felul lor (mai ales în Europa), dar haideţi să fim serioşi, nu se pot pune cu Europa sau America.

Aşadar cum priveşte “patriotul american modern” situaţia actuală la nivel global, rolul ţării sale şi obligaţiile sale ca cetăţean?:

• America este singura salvatoare a lumii şi apărătoare a libertăţii. PUNCT!
• A fi patriot înseamnă a fi neo-conservator şi să-ţi urmezi liderii orbeşte fiindcă ei deţin adevărul.
• A lansa războaie preventive chiar dacă nu ai destule dovezi pentru a demonstra veridicitatea argumentelor tale este o chestie cât se poate de firească.
• A sancţiona şi blama orice îndoială în ceea ce priveşte corectitudinea şi măreţia americii este o obligaţie patriotică şi a etichetă orice individ neîncrezător drept anti-american este un lucru impreativ (ştiţi voi, cum fac şi anumiţi oameni cu perciuni şi nas mare dacă începi să pui întrebări incomode).
• Şi nu în ultimul rând să te doară fix undeva de drepturile pe care însuşi tu le-ai susţinut atât vreme şi pe care le-ai numit temelia ţării tale şi valorile poporului tău este o chestie naturală în momente de criză şi război (nu cred că trebuie să dau aici decât un singur exemplu: Guantanamo).

Nu pot decât să-mi exprim indignarea în privinţa faptului că toţi liderii americani în momente de criză au bastardizat şi s-au folosit în cel mai murdar mod de nobilul sentiment al patriotismului pentru a-şi atinge scopurile, şi de asemena nu am cum să nu fiu indignat de clasa retarzilor americani care datorită aroganţei lor susţin nişte lideri care nu numai că nu le susţin interesele adevărate dar pe care îi mai şi doare undeva de cei care i-au împuternicit să ia decizii. De altfel aceeaşi chestie se observă în toată lumea, chiar şi în România, liderii se folosesc de discursuri populiste şi patriotarde pentru a-şi atinge scopurile murdare fără să le pese defapt de istoria, siguranţa şi binele poporului lor. E de-a dreptul strigător la cer şi mai mai că îmi vine să vomit când văd astfel de manifestări mârşave şi de prost gust.

Patriotismul înseamnă dedicaţie, dragoste, sacrificiu, respect, onoare, curaj, loialitate, nu ceea ce vor unii lideri să pară, credinţă oarbă în cei care te conduc, iar acest fapt este valabil pentru fiecare naţiune de pe pământ.

De spus ar mai fi multe dar simt că mă întind prea mult, aşadar mă voi opri aici, însă nu înainte de a va aminti că astăzi este ziua armatei şi că merită să ne amintim măcar odată pe an de bravii soldaţi ai armatei române care pe parcursul a sute de ani au luptat pentru pământul pe care trăim şi pentru poporul lor.

Cinste şi glorie lor, tuturor eroilor!

 

109 ani

13 Septembrie 1899, momentul naşterii unui erou al neamului românesc, luptător pentru drepturile şi onoarea României creştine în perioadă interbelică, politician şi vizionar talentat numit de mulţi drept “părintele naţionalismului european”.

Se pot spune multe despre personalitatea măreaţă a lui Corneliu Zelea Codreanu şi despre faptele sale, despre luptele din Iaşi împotrivă pericolului comunist, despre luptele din anii studenţiei şi ridicarea maselor studenţeşti împotrivă înstrăinării, despre începuturile carierei politice, greutăţile închisorilor, acuzaţiile şi vorbele de ocară injuste, despre Legiunea Arhanghelului Mihail, despre scrierile sale, suferinţele trăite până la moartea martirică şi totuşi cuvintele nu pot exprima adevărata esenţa a acestui gigant al naţiei române.

Mulţi l-au dezagreat, mulţi l-au scuipat, mulţi l-au denigrat şi încă o fac, fie din neştiinţă fie din interes propriu şi intenţionat, însă nici unul dintre aceştia nici măcar nu s-a sinchisit să înţeleagă vorbele sale şi mentalitatea sa, mentalitate ce a dat naştere celei mai pure forme de naţionalism românesc, gândire care din punct de vedere politic transcede limitele laicului, ale politicii de berărie, de “Capşa”, îmbinându-se perfect cu credinţa creştin-ortodoxă ancestrală a neamului românesc şi dând lumii şi mai ales poporului român o doctrina creştin-naţionalistă, justă şi eroică.

Dacă fascismul lui Mussolini se baza pe superioritatea statului şi naţional-socialismul lui Hitler se baza pe superioritatea rasei nu acelaşi lucru poate fi spus însă despre Codreanu, al cărui “legionarism” s-a bazat exclusiv pe superioritatea sufletească a celui ce în numele poporului lui era pregătit să ia asupra sa crucea neamului şi să o care până în momentul biruinţei şi renaşterii române sau până în momentul propriei sale stingeri.

Puteţi de asemenea citi părerile şi impresiile filozofului italian Julius Evola legate de Legiune şi de întâlnirea sa cu Corneliu Z. Codreanu aici sau aici. Vă asigur că merită!

Vă ofer numai un scurt pasaj al lucrării The Tragedy of the Romanian ‘Iron Guard’: Codreanu de Julius Evola.

“Through a group of Legionaries who part comes towards us a young, tall, slender man, with an uncommon expression of nobleness, frankness and energy imprinted on his face : azure grey eyes, open forehead, genuine Roman-Aryan type : and, mixed with virile traits, something contemplative, mystical in the expression. This is Corneliu Codreanu, the leader and founder of the Romanian ‘Iron Guard’, the one who is called ‘assassin’, ‘Hitler’s henchman’, ‘anarchist conspirator’, by the world press, because, since 1919, he has been challenging Israel, and the forces which are more or less in cahoots with it, at work in the Romanian national life.

Among all the leaders of the national movements we have met during our journeys through Europe, few, or none, have given us so favourable an impression as Codreanu. We have discovered in speaking with him as perfect an agreement of ideas as with few others, and we have met in few the capacity to rise so resolutely from the plane of the contingent and to relate to premises of genuinely spiritual nature a will of political-national renewal. Codreanu himself has not concealed his satisfaction in meeting someone with whom something more than the stereotyped formula ‘constructive nationalism’ can finally be expressed, a formula which fails to grasp the essence of the Romanian legionary movement.”

În amintirea şi cinstirea memoriei acestui colos al spiritualităţii şi naţionalismului românesc, a acestui martir care îşi are locul în ceruri alături de toţi eroii neamului, nu pot spune decât un răspicat, puternic şi mândru “Prezent!” la apelul numelui său.

Corneliu Zelea Codreanu – PREZENT!

Cinste eroilor neamului român!

SUN OF ROMANIA!

 

Ostasi, va ordon, TRECETI PRUTUL!

Astazi se implinesc 67 de ani de la inceputul campaniei din est din timpul celui de-al doilea razboi mondial, campania de eliberare a Bucovinei si Basarabiei de sub ocupatia sovietica criminala care a survenit in urma semnarii pactului Ribbentrop-Molotov.

Tribut armatei romane din timpul celui de-al doilea razboi mondial:

Sa ne amintim deci de eroii Romani cazuti in acele zile, si de ce nu pe durata intregului razboi. Razboiul de reintregire al neamului, dupa cum toata lumea stie (sau ar trebui sa stie) a fost pentru Romani nu o ocazie de a lua in stapnire nejusta teritorii care nu le apartineau, sau o ocazie de a provoca masacre si de a se inscrie pe lista sustinatorilor holocaustului cum le place unora sa sustina, a reprezentat razboiul sfant de recuperare a mosiilor nedrept ocupate cu un an inainte si de eliberare a fratilor romani din Basarabia si Bucovina, precum si sansa de a ne demonstra taria, forta si puterea in fata unui dusman terifiant si a intregii lumi.

In zilele noastre am auzit de anumiti indivizi, atat romani cat si straini, “intelectuali” cat si insi modesti, care sustin ca Antonescu ar fi trebuit sa se opreasca la Nistru, acolo unde hotarele romane se sfarseau, si deasemenea ca datorita continuarii ostilitatilor dincolo de Nistru Antonescu se face vinovat de cotropire si astfel nu se distinge de restul fortelor axei si aliatilor axei pentru care razboiul reprezenta un conflict nedemn de “ocupatie”.

Sa ne amintim totusi ca din cateva puncte de vedere Maresalul nu putea sa se opreasca la Nistru deoarece acest fapt nu era tocmai favorabil intereselor Romaniei si a natiei romane.

Din punct de vedere militar:

• Uniunea sovietica nu era nici pe departe infranta.
• Ungaria, cu care Romania se afla in competite pentru castigarea increderii Berlinului, lupta in continuare.
• Bulgaria era pe punctul de a intra in razboi.

Din punct de vedere politic:

• Antonescu urmarea obtinerea sprijinului din partea Germaniei pentru restabilirea unitatii teritoriale si in vest (vezi teritoriul din nord vestul Transilvaniei ocupat de horthyisti in urma dictatului de la Viena).

Din punct de vedere moral:

• Participarea la un razboi de coalitie nu se putea opri pana cand inamicul nu era infrant.

Eliberarea Basarabiei:

Cu alte cuvinte, ori luptam, ori ne duceam naibii! Alte solutii nu aveam la momentul respectiv.

Oricum, avand in vedere ca este 22 iunie nu puteam sa nu amintesc de ordinul de zi al Maresalului, ordin ce a mobilizat toate fortele umane ale romanilor in fata unui razboi sfant:

Intradevar inaltatoar, puteti citi un fragment al “Proclamatiei catre Tara” aici, va asigur ca merita.

Si cum am avut rude care au luptat pe frontul din est, si am prieteni ai caror strabuni au luptat pentru onoarea si gloria Romaniei, nu puteam sa uit de “Marsul Basarabilor”, cantecul ostasilor Romani de la inceputul razboiului:

MARSUL BASARABILOR

Azi noapte la Prut, razboiul a-nceput,
Romanii trec dincolo iara,
Sa ia inapoi prin arme si scut,
Mosia pierduta asta vara.

Refren:
Mergem in campia Basarabilor,
Plina de grane, plina de dor.
Si-n Bucovina cu manastiri si brazi,
Mergem la lupta dragi camarazi.

Azi Prutul uneste pe fratii Romani,
Si Nistrul al nostru e iara,
Iar Bugu-i hotar, intre noi si pagani,
Din Tisa la Bug vrem hotare.

Refren:
Mergem in campia Basarabilor,
Plina de grane, plina de dor.
Si-n Bucovina cu manastiri si brazi,
Mergem la lupta dragi camarazi.

Traiasca Romanul si Patria sa
Ca-n vremuri de odinioara,
Nimic nu vom da, pe veci vom jura,
Credinta in Rege si Tara.

Glorie ostasilor cazuti in lupta pentru libertate si onoare! Glorie Maresalului! Fie ca sacrificiul si memoria lor sa nu fie uitate in veci. Traiasca Romania! – Generatia Patriota

 

Final de campanie

“Cum nu vii tu, Tepes-Doamne, ca, punind mana pe ei,

Sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei,

Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,

Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!“

Mda, am ajuns la final de campanie, din pacate a semanat la fel de mult cu cele din anii precedenti. Scandaluri politice, voturi furate/anulate/fraudate/etc, acuze, minciuni, smenuri, susanele, mahalagism, batai, cearta, balamuc … Defapt, imi cer scuze, a semanat mai mult cu alegerile din perioada interbelica.

Hotii au strigat iara “hotii!” in speranta ca vor castiga voturi iar lumea in general si-a luat teapa votandu-i.

PD-L si-a cam luat-o in barba, PSD a jucat murdar ca intotdeauna, beneficiind de doi candidati, PNL a ramas la fel de profitor ca intotdeauna, PRM din nou a acuzat fraude fiindca lumea nu a votat cu Tribunul, Gigi iarasi s-a “rugat” si iarasi n-a realizat nimic, PIN a ramas la fel de nereprezentativ, de PNTCD nici nu mai vorbesc, PC s-a plimbat cu tancul, a urlat si au luat-o in mana iar Oprescu, catelusul criminalului Iliescu, s-a declarat independent si a pupat in fund pana a devenit maro pe la gura urmand sa fie sprijinit de PSD in timpul mandatului.

Pe langa faptul ca am fost iarasi sufocati peste tot de aceasta campanie a hotilor am mai fost si mintiti pana peste limitele bunului simt. Il dau ca exemplu numai pe Giugula care spunea ca va reduce facturile cu 40%, ce gluma proasta. Mesajele populiste au fost din nou postate peste tot , “Mie imi pasa”, “Sunt aproape de oameni”, “Solutii, nu discutii”, “Dintr-o bucata” etc … mai mai sa nu-ti vina sa dai afara.

Personal ma declar multumit doar dintr-o singura privinta, Negoita a fost reales primar al sectorului 3. Nu-s eu mare PD-L’ist dar sincer a demonstrat ca este un edil capabil si a meritat victoria. Sper sa continue cu succes noul mandat de 4 ani.

Pe capitala lupta principala s-a dat intre bulldogul Marinarului si independentul Criminalului, iar cum bulldogul luase avans restul partidelor s-au coalizat in jurul independentului si astfel candidatul cu moaca de frustrat (Sorin Oprescu) a castigat alegerile, urmand sa ne ‘guverneze’ timp de 4 ani.

Sincer sa fiu, chit ca iesea Blaga, chit ca a iesit Oprescu, viitorul pentru noi ramane la fel cum spun englezii: FUCKED!

Colac peste pupaza acum toti se bucura ca hidra basescianista a fost starpita, uitand ca in locul ei revine hidra pesedisto-iliesciana. Mare schimbare, ce sa zic!

Desigur, cum Oprescu a devenit primar prin gratia si sprijinul PSD-ului, partidul baietilor “apetisanti” si dosnici, nici nu m-am mirat cand am vazut asa ceva :

… dar asta e alta mancare de peste.

In ansamblu, dupa cum arata procentele, am cam pus-o. Putem desigur spera ca se va schimba totusi ceva, ca Oprescu va fi un primar general de mare valoare, ca vom trai mai bine, mai indestulat, mai “european”, dar chiar trebuie la fiecare 4 ani sa ne facem sperante desarte in favoarea prostitutiei politice de tip mafiot?

Imi aduc aminte de un banc auzit acuma ceva vreme:

“Dupa ce a facut pamantul, bunul Dumnezeu a inceput sa dea fiecarei tari de pe pamant bogatii. Arabilor le-a dat petrol, francezilor vita-de-vie, grecilor peste, brazilienilor cafea si asa mai departe. Cand a ajuns insa la Romania , a creat munti, dealuri, podisuri, campii, holde de grau intinse, livezi imbelsugate, ape limpezi ca lacrima, animale felurite, resurse pretioase, petrol, iesire la mare si multe altele. Cand toata treaba s-a incheiat Iisus Hristos si Sfantul Petru, vazand cate le-a dat Romanilor, il intreaba pe Atotputernic:

-Doamne, fiecarei tari i-ai dat o bogatie sau doua, cel mult trei, dar cand a venit vorba de Romani i-ai binecuvantat, de ce?

-Las’ sa vedeti voi de ce conducatori o-r sa aiba parte!“

E trist, dar se pare ca ce am scris mai sus nu pare a fi banc.

La final:

Doamne apara-ne de ei ca de urgii si ajuta-ne ca viitorul e tot mai negru pe zi ce trece!